Lipsa de la serviciu da dreptul angajatorului la desfacerea disciplinara a contractului de munca, nu la posibilitatea de incetare prin acordul partilor

Lipsa de la serviciu poate da dreptul angajatorului la desfacerea disciplinară a raportului de muncă, potrivit art. 61 lit. a) din Codul muncii şi nu la incetarea contractului de munca prin acordul partilor, potrivit art. 55 lit. b) din Codul muncii.

Conform art. 55 lit. b) Codul muncii contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea. Deci, raportul de muncă poate înceta ca urmare a acordului de voinţă exprimat de către părţi de a pune capăt relaţiei contractuale, dar aceasta presupune voinţa exprimată in mod expres si neechivoc în acest sens.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia civilă nr. 5702/R din 28 noiembrie 2013:

“In cauza, intre conducerea societăţii şi reclamanţi au existat mai multe discuţii întrucât aceştia, fiind angajaţi în funcţiile de operator curăţenie, nu-şi executau sarcinile de serviciu sau şi le executau necorespunzător, societatea înregistrând mai multe plângeri ale clienţilor.

În acest sens, societatea arată că a discutat cu reclamanţii şi le-a propus să-şi înainteze demisia, fapt cu care au fost de acord.

După câteva zile, perioadă în care reclamanţii nu s-au mai prezentat la serviciu, societatea i-a contactat telefonic convocându-i la sediu şi, întrucât nu şi-au depus cererile privind demisia şi pentru a evita desfacerea disciplinară a contractelor de muncă, societatea a stabilit încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor, prin emiterea unor decizii de incetare a contractelor de munca ale reclamantilor, în temeiul dispoziţiilor art. 55 lit. b) Codul muncii.
Reclamantii au atacat in fata instantei de judecata deciziile de incetare a contractelor de munca si au solicitat reintegrarea si acordarea de despagubiri.
In cadrul procesului, Reclamanţii au susţinut că au refuzat să semneze o cerere de încetare a raportului de muncă prin acord, fapt necontestat de către societate care a indicat exact acelaşi aspect, faptul că reclamanţii au refuzat”să-şi dea demisia şi să se despartă în condiţii amiabile”.

Or, lipsa de la serviciu poate da dreptul angajatorului la desfacerea disciplinară a raportului de muncă şi nu la aplicarea art. 55 lit. b), la fel şi atitudinea nepotrivită şi neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ultimele aspecte nefiind de altfel dovedite. Astfel, o asemenea situaţie atrăgea aplicarea dispoziţiilor art.61 lit. a) Codul muncii şi necesitatea efectuării cercetării disciplinare.

Încetarea raporturilor de muncă nu s-a făcut cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale, măsură ce echivalează cu o concediere disimulată, cum legal a statuat tribunalul, sens în care cererea legală a fost admisă şi ambele decizii anulate, s-a dispus reintegrarea cu plata despăgubirilor conform art. 80 Codul muncii. Cum din probele sus-menţionate, administrate în cursul procesului nu a rezultat că salariaţii şi-au exprimat acordul verbal sau scris cu privire la încetarea contractului de muncă, decizia angajatorului este lovită denulitate.

Constatând nulitatea deciziei contestate, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 78 Codul muncii, ce reprezintă dreptul comun în materia deciziilor emise de angajator cu nerespectarea condiţiilor legale pentru încheierea sa valabilă.

Drept urmare, raportat la aceste dispoziţii,constatând nulitatea deciziilor contestate corect a operat repunerea părţilorîn situaţia anterioară concedierii, s-a dispus reintegrarea cu plata despăgubirilor conform art. 80 Codul muncii, respectiv reintegrarea contestatorilor pe posturile deţinute anterior; a obligării intimatei să plătească contestatorilor o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceştia începând cu data data incetarii contractelor de munca şi până la reintegrare.”